Alibec decide campioana! Clasamentul din Liga 1 este influențat de evoluțiile atacantului. Câte puncte ar fi avut Craiova, CFR sau FCSB, dacă nu juca Denis | ANALIZĂ

Alibec decide campioana! Clasamentul din Liga 1 este influențat de evoluțiile atacantului. Câte puncte ar fi avut Craiova, CFR sau FCSB, dacă nu juca Denis | ANALIZĂ
  • Publicat:

Cel mai în formă atacant din play-off a răpus și defensiva CFR-ului, în partida de duminică, iar o analiză a evoluțiilor sale, împotriva echipelor de top din Liga 1, scoate la iveală un detaliu extrem de important. Evoluțiile lui Denis Alibec (29 de ani) au decis actuala ierarhie în Liga 1 și campioana va fi stabilită în funcție de punctele „furate” de către atacantul Astrei.

Concret, Denis Alibec s-a remarcat de fiecare dată când a jucat cu una dintre cele 3 echipe care s-au luptat la titlu, iar Craiova este în acest moment lider și pentru că a scăpat „pedepsită” o singură dată de Alibec, acesta absentând la partidele jucate în Oltenia, atât în sezonul regular, cât mai ales la meciul din play-off, unde punctele nu se mai înjumătățesc. „Să joace Budescu, Alibec și Fatai cu Craiova, că-n în tur erau dispăruți”, a spus Dan Petrescu după egalul cu Astra.

Punctele pierdute de Craiova, cu Alibec: un punct (un meci)

Chiar dacă declarația antrenorului este plină de subiectivitate, tehnicianul are dreptate într-o privință. Denis Alibec a jucat un singur meci din 3, cu Universitatea Craiova. Când a evoluat a fost decisiv, în victoria echipei sale, 1-0 la Giurgiu, în sezonul regular. Rezultă faptul că Alibec le-a luat celor de la U Craiova doar un punct.

Cu acesta, craiovenii ar fi intrat cu un punct mai mult în play-off, iar astăzi aveau 39 de puncte, față de 38, dar erau dezavantajați la egalitate de puncte cu CFR, pentru că ar fi beneficiat de rotunjire, după înjumătățirea punctelor, deoarece că ar fi intrat cu 23,5 puncte în play-off.

Punctele pierdute de CFR, cu Alibec: două puncte (un meci) 

Nici cu echipa lui Petrescu, Alibec n-a jucat în două partide. A fost absent în jocurile din sezonul regular, dar în schimb a fost prezent în partidele din play-off. Dacă în meciul de la Cluj golul său n-a schimbat rezultatul, fiind 2-1 pentru CFR, în meciul de duminică Alibec le-a „furat” două puncte ardelenilor.

Fără reușita sa aceștia ar fi avut 39 de puncte și ar fi fost pe primul loc, deoarece n-au beneficiat de ajustare după sezonul regular, cum s-ar fi întâmplat în cazul Craiovei, tot în situația în care Alibec nu le-ar fi luat puncte nici oltenilor.

Punctele pierdute de FCSB, cu Alibec: 7 puncte (3 meciuri)

Echipa care a avut cel mai mult de suferit de pe urma evoluțiilor lui Denis Alibec este FCSB. Echipa lui Vintilă ar fi rămas cu șanse reale în lupta la titlu, dacă nu s-ar fi întâlnit cu atacantul Astrei. În sezonul regular, acesta a avut un gol și o pasă de gol, la victoria cu 2-1, contra FCSB, pentru ca în retur să marcheze două goluri la victoria Astrei cu 3-1.

Asta înseamnă că le-a luat 4 puncte roș-albaștrilor, în sezonul regular, la care se mai adaugă 3 puncte „furate” în play-off, în meciul terminat 3-2 pentru Astra, unde Alibec a reușit două goluri și o pasă de gol.

Toate calculele pentru lupta la titlu sunt AICI!

Mai are un meci cu Craiova

Toate aceste cifre arată faptul că Denis Alibec a fost și rămâne decisiv în lupta pentru titlu, fiind jucătorul care a influențat cel mai mult ierarhia, la vârful clasamentului. Din acest punct de vedere, Dan Petrescu se poate considera avantajat față de Cristiano Bergodi. CFR a terminat partidele cu Astra, în timp ce Craiova mai are o deplasarea la Giurgiu.

Clasamentul din Liga 1, fără reușitele lui Denis Alibec

1. CFR 39 de puncte
2. U Craiova 39 de puncte (a beneficiat de rotunjire)
3. FCSB 33 de puncte

Clasamentul din Liga 1, cu reușitele lui Denis Alibec

1. U Craiova 38 de puncte
2. CFR 37 de puncte
3. Astra 29 de puncte
4 FCSB 28 de puncte

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×